Dom’le, io știam de două expresii înrădăcinate în limba română: „până la urmă” și „la urma urmei”, care exprimă aceeași idee. Da’ cum am întors capu’ un pic, ăștia de la televizor își fac de capu’ lor în materie de limbaj curent, jurnalistic cică, contopind sintagmele într-un singur produs finit penabil (penal + penibil + penalizabil + penis): PÂNĂ LA URMA URMEI.
...
Cred că prima dată am auzit minunăția acum vreo 5 ani la Árpád Pászkány, în cadrul unor emisiuni de fotbal. După aia, parcă s-a răspândit ca o molimă printre moderatorii din zona asta sportivă (Sport.ro și celelalte), după care boala s-a transmis și la canalele de știri, și uite-așa, din gură-n gură și ureche, a acoperit toată țara. Eu am încercat încă de la început să omor fenomenul din fașă, scriind câteva articole despre asta, dar eram prea mic să fiu auzit. Acum aud prostia asta și la oamenii de rând, peste tot la televizor și eu asist neputincios, ca într-un coșmar din ăla în care amuțești și nu poți să atenționezi lumea de pericol. Oh well, moving on...